"Casa verde" continua si in 2012

Scris de geotherm.ro.

Chiar daca ministrul Mediului, Laszlo Borbely, sustine ca Romania a devenit una dintre cele mai atractive state din UE in ce priveste investitiile in energii regenerabile, o comisie a Parlamentului European vine sa verifice parcurile eoliene din tara noastra, iar lucrarile la microhidrocentrala de pe raul Capra au fost sistate, acestea afectand mediul inconjurator. Investitiile verzi sunt sustinute de minister, cu conditia ca acestea sa nu afecteze mediul inconjurator, scrie Puterea. Programul "Casa Verde" continua si in 2012, cu o suma mai are decat anul acesta, chiar daca, pana acum, pentru 2011 nu s-a semnat nici un contract.
Acest program, finantat prin Fondul pentru mediu, prevede subventionarea cu 6.000-8.000 de lei achizitia si montajul unei centrale pe peleti, panouri solare sau pompe de caldura. Pentru 2012, suma pusa la dispozitia beneficiarilor persoane fizice urca la 150 milioane de lei, fata de 100 de milioane in acest an. "Romania este una dintre cele mai atractive tari din UE in ceea ce priveste investitiile in energiile regenerabile, ca urmare a certificatelor verzi care se aloca", a declarat Laszlo Borbely, ministrul Mediului, miercuri, la deschiderea Renexpo South-East, targ international de energie. Potrivit acestuia, sustinerea productiei de energie verde trebuie sa tina seama de capacitatea tuturor consumatorilor de a suporta cresterea de pret, dar si de problemele de mediu pe care le ridica aceste investitii.

Sursa: www.ziare.com

Thermo KFT

thermo logoDin anul 2007 colaboram cu firma GEOSOLAR EUROPE Ltd si THERMO Kft din Budapesta, a caror reprezentanti suntem in Romania. Aceste doua firme, avand aceeasi proprietari au o experienta de 35 de ani in instalatii de incalzire si cca 25 de ani in sisteme energetice neconventionale, cum ar fi sisteme de incalzire cu pompe de caldura, sisteme cu colectoare solare, sisteme eficiente de redare a caldurii in cladiri, etc. Conducatorul echipei formate din 25 de ingineri proiectanti este Dr.docent Lederer Andras, ales intre primii 100 energeticieni din lume, profesor universitar la Budapesta. A studiat in Budapesta, Anglia, SUA si Japonia, dobandind o vasta cunostinta in instalatii.


Aceasta echipa in momentul de fata angajeaza lucrari in toata Europa.

BROTHADOR SRL fiind reprezentantul acestor doua firme in Romania, va pune la dispozitie experienta si cunostinta lor acumulata de a lungul a mai mult de trei decenii. Agregatele si echipamentele utilizate se aleg dintre cele mai performante, dar si cele mai potrivite pentru fiecare aplicatie in parte. De exemplu daca sistemul va functiona corespunzator, tinand cont de raportul investitie / eficienta, se va utiliza o centrala termica pe lemne, sau daca e cazul, o pompa de caldura. In primul rand se va tine cont de eficienta si ocrotirea mediului, nu neaparat de realizarea unei instalatii cat mai sofisticate si cat mai scumpe.

Se asigura consiliere, proiectare la Budapesta, executia lucrarilor, service in garantie si postgarantie.

BROTHADOR SRL reprezentant THERMO Kft si GEOSOLAR EUROPE Ltd in Romania.

Parteneri

management energetic logo grey 



Vizitatori

Avem 6 vizitatori și niciun membru online